Organizație destructurată în Olt: Patru tineri urmăriți internațional după ce au furat 32 de mașini din Spania, prinși de polițiști

Organizație destructurată în Olt: Patru tineri urmăriți internațional după ce au furat 32 de mașini din Spania, prinși de polițiști
Publicat: 18/07/2019, 12:28

Potrivit IGPR, polițiștii de investigații criminale din Olt au avut, miercuri, o acțiune în orașul Balș și au depistat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, toți din orașul Balș, pe numele cărora existau mandate europene de arestare, emise de autoritățile spaniole, solicitându-se arestarea în vederea predării către autoritățile judiciare ale acestui stat.

Aceștia sunt bănuiți că, în perioada 2018 – 2019, au furat 32 de autovehicule din Spania, pe care le-ar fi folosit la comiterea de furturi din locuințe sau societăți comerciale. După săvârșirea faptelor, aceștia ar fi revenit în România.

Cei patru au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore.

Pentru depistarea bărbaților, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Balș și jandarmi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×